Sus Ce trebuie să știu despre... Medicamente contraindicate Regimuri
Sfaturi și regimuri în boli extradigestive Informare și Consimțământ
Arterită Depresie Diabet zaharat Dislipidemie Guta Hipertensiune
Litiaza renală oxalică Litiaza renală urică Lombosciatică Obezitate
Nefropatii
Alimentația și regimul de
viață în Nefropatii cronice
|
Important!
Recomandările de mai jos sunt
orientative, ele trebuind a fi adaptate toleranței
individuale și bolilor asociate de care suferă fiecare
pacient în parte.
Dacă doriți un regim individualizat stării
Dumneavoastră de sănătate,
contactați-ne
informându-ne despre afecțiunile de care suferiți și
unde să vă trimitem recomandările. |
Alimente permise
Produse de cereale: pâine nesărată, mămăligă nesărată, orez, griș,
fulgi de ovăz, arpacaș, porumb fiert, macaroane, fidea, tăiței,
aluaturi nesărate și fără bicarbonat. Fructe: toate și sub orice formă (crude, coapte la cuptor, compot,
salată de fructe, supe de fructe, etc.). Se recomandă în special
struguri. Legume: morcovi, sfeclă, pătrunjel, conopidă, varză albă, gulii,
roșii, vinete, fasole verde, dovlecei, dovleac, bame, anghinare,
andive, napi, varză roșie, salată verde. Se vor prepara sub formă de
salate, soteuri, chiftele, budinci de zarzavat etc. Cartofii sunt permiși sub orice formă (fierți, fripți, copți, pireu,
salată etc.). Dulciuri: zahăr, miere de stup, zaharină, peltele, dulceață, gem,
șerbet, marmeladă, compoturi, siropuri de fructe.
Supe și ciorbe: preparate cu legume, respectiv făinoasele permise.
Grăsimi: nesărate (unt desărat, margarină nesărată), uleiuri
vegetale (de măsline, porumb, floarea soarelui), frișcă, smântână
dulce, gălbenuș de ou. Cantitatea de grăsimi va fi indicată de medic!
Băuturi: apă, sucuri de fructe, must dulce, limonadă, sifon, ceaiuri
de plante (măceșe, mentă, tei, mușețel, cozi de cireșe, mătase de
porumb, coji de mere), cafea de malț, ceai rusesc. Cafeaua veritabilă și cacao sunt permise în funcție de indicația
medicului. Cantitatea totală de lichide pentru o zi va fi fixată de medic.
Condimente: chimion, maghiran, scorțișoară, vanilie, anason,
pătrunjel, mărar, tarhon, ardei, zeamă de lămâie, suc de roșii, oțet
în cantitate moderată, ceapă, usturoi.
Alimente permise condiționat
Aceste alimente vor fi permise numai în funcție de indicațiile
medicului și în cantitatea stabilită de acesta!
Carne: carne proaspătă de pasăre (porumbel, găină), vițel, vacă,
porc pregătită fără adaos de sare (fiartă, înăbușită, friptă, pane,
grătar, chiftele, etc.). Pește: proaspăt, de apă dulce (șalău, păstrăv, știucă, lin, crap,
mreană, somn, biban), pregătit la fel ca și carnea.
Produse lactate: lapte dulce, iaurt; lapte bătut, brânză de vaci
nesărată, caș nesărat, urdă. Ouă: albuș de ou.
Sare: în cantitate sub 5-8 g pe zi.
Alimente interzise
Produse de cereale: pâine sărată, aluaturi sărate sau pregătite cu
bicarbonat de sodiu. Legume: țelină, spanac, ștevie, murături, varză acră, conserve de
legume și zarzavat, ciuperci, leguminoase boabe (fasole uscată,
mazăre uscată, bob, linte). Carne: carne afumată sau sărată, conserve de carne, sosuri de carne,
supă de carne și oase, mezeluri, cârnați, vânat.
Pește: pește de apă sărată (calcan, morun, scrumbie, nisetru,
sardele, ton, heringi), pește afumat, conservat, marinat; icre,
raci, stridii. Brânzeturi: brânză de putină, brânză de burduf, cașcaval, schweitzer,
trapist, brânză de Olanda, etc. Grăsimi: unt sărat, slănină, untură sărată, margarină sărată.
Băuturi: băuturi alcoolice, bere, apă minerală cu sare.
Condimente: ardei iute, ridichi, muștar, piper, boia, hrean,
măsline. |