Definiţie

Electrogastrografia este o metodă prin care se măsoară activitatea electrică generată de musculatura gastrică ca o consecinţă a undelor lente care se propagă la nivelul stomacului.

Tehnică

Culegerea biopotenţialelor electrice se poate face cu electrozi aplicaţi direct pe mucoasă (introduşi în stomac cu ajutorul unor sonde sau prin endoscopie digestivă), pe seroasă (în cursul unor intervenţii chirurgicale clasice sau laparoscopice) sau pe tegumente la nivelul proiecţiei cutanate a stomacului.

Electrozii cutanaţi în număr variabil (3–5) sunt aplicaţi pe tegumentul curat şi umezit pentru a reduce rezistenţa electrică la acest nivel. Cei mai mulţi electrozi sunt plasaţi anterior, în dreptul regiunii antrale dar se pot utiliza şi electrozi care culeg biocurenţii propagaţi în regiunea posterioară a trunchiului.

Biopotenţialele recoltate sunt filtrate (pentru a exclude artefactele produse de mişcările pacientului, inclusiv mişcările respiratorii, dar şi interferenţele cu biocurenţii cardiaci sau intestinali) şi înregistrate pe o perioadă variabilă de timp, care acoperă atât postul alimentar cât şi perioada postprandială (Fig. 1), după ce pacientul primeşte un prânz standard. Datele sunt prelucrate computerizat urmărindu-se diverşi parametrii (Tab. I).

Fig. 1: Electrogastrogramă normală înregistrată 1–à jeun şi 2–postprandial

Tab. I: Parametrii necesari pentru interpretarea unei electrogastrograme*

Amplitudinea undelor

Ritmicitatea undelor

Frecvenţa dominantă a undelor lente

Procentajul de timp cât electrogastrograma este normală (frecvenţă =2–4 ciclii/min.)

Procentajul de timp cât electrogastrograma este anormală (frecvenţă ¹2–4 ciclii/min.), respectiv disritmică

Raportul dintre frecvenţa dominantă à jeun şi respectiv postprandial

*–determinările se apreciază comparativ, în cursul perioadei de post alimentar şi al celei postprandiale.

Semiologie electrogastrografică

Activitatea bioelectrică normală

Din punct de vedere electrofiziologic, stomacul este împărţit într-un segment proximal şi unul distal. Segmentul proximal prezintă activitate electrică non–fazică şi este reprezentat de fornixul gastric şi treimea proximală a corpului. Diferenţele de potenţial înregistrate la acest nivel corespund contracţiei izotonice a fibrelor musculare prin care se realizează “acomodarea (relaxarea) receptivă” a stomacului la conţinut astfel încât hrana este stocată în rezervorul gastric menţinându-se constantă presiunea intraluminală.

După o perioadă de timp suficientă pentru a asigura contactul alimentelor cu sucul gastric se produce o creştere a presiunii şi tensiunii intraparietale consecutiv unor contracţii lente dar susţinute care asigură evacuarea lichidelor în duoden.

Prin aceste mecanisme segmentul proximal este implicat în depozitarea hranei şi evacuarea lichidelor. Segmentul distal cu activitate electrică fazică (unde lente) generată la nivelul unui pacemaker este reprezentat de restul stomacului.

Pacemaker-ul gastric este localizat la nivelul porţiunii mijlocii a corpului gastric, de-a lungul marii curburi şi emite unde lente cu frecvenţă de 3 (2–4) ciclii/minut care se propagă distal spre pilor, frontul de undă având formă circulară (interesează toată circumferinţa gastrică).

Propagarea undelor în sens retrograd spre stomacul proximal este împiedicată. În afara undelor lente, la nivelul stomacului se pot înregistra şi potenţiale de vârf care determină contracţiile fibrei musculare netede.

În cursul perioadelor interdigestive activitatea bioelectrică a stomacului are un aspect fazic desemnat cu termenul de "complex migrator mioelectric". Acesta are o durată de 90–120 minute şi este format din patru faze. În faza I-a a complexului migrator mioelectric, care durează 60–90 minute, se înregistrează doar unde lente dar nu şi potenţiale de vârf, motiv pentru care nu există contracţii. În faza a II-a care durează 20–30 minute creşte frecvenţa undelor lente şi apar potenţiale de vârf care se succed ritmic. În cursul fazei a III-a fiecare undă lentă este urmată de un potenţial de acţiune, astfel încât apar contracţii puternice cu durată de 15–20 secunde. Foarte probabil că această fază este declanşată de creşterea concentraţiei serice a motilinei. Faza a IV-a care are o durată de aproximativ 10 minute este o etapă de recuperare a fibrei musculare şi este urmată de o nouă fază I.

Segmentul distal al stomacului este implicat în amestecarea hranei cu suc gastric, în triturarea alimentelor solide, în propulsia chimului gastric spre pilor şi evacuarea alimentelor solide în funcţie de mărimea particulelor, vâscozitatea şi conţinutul lor în fibre.

Tab. II: Tipurile disritmiilor gastrice

Tip	Caracteristici
Tahigastria	>4 ciclii/minut
Bradigastria	<2 ciclii/minut
Tahi–bradigastria	Episoade alternânde de tahi– şi respectiv, bradigastrie
Activitate electrică absentă	Linie izoelectrică pe electrogastrogramă

Activitatea bioelectrică anormală

Activitatea bioelectrică normală a stomacului poate fi perturbată de stimuli bioelectrici generaţi la nivelul unor pacemakeri ectopici care dezorganizează astfel activitatea contractilă (apar unde antiperistaltice, contracţii necoordonate sau de intensitate redusă).

Din punct de vedere al frecvenţei, modificările electrogastrografice sunt de patru tipuri (Tab. II) şi se asociază de cele mai multe ori cu hipokinezia gastrică, dar pot fi observate şi la subiecţi aparent sănătoşi. Deşi coexistă în multe cazuri, disritmia şi tulburările de contractilitate se întâlnesc şi izolat la unii pacienţi care prezintă greţuri. Trasee disritmice au fost identificate la mulţi bolnavi cu gastropareză idiopatică, gastropareză diabetică, cancer gastric, anorexie nervoasă, rău de mişcare, precum şi în caz de disgravidie emetizantă. La persoanele sănătoase disritmia gastrică are caracter tranzitoriu. Persistenţa sa poate avea semnificaţia unei disfuncţii gastrice la debut.

În ceea ce priveşte amplitudinea potenţialelor înregistrate, aceasta este influenţată atât de activitatea mioelectrică a stomacului (care reflectă indirect forţa contractilă), dar şi de locul de implantare a electrozilor, de grosimea peretelui abdominal şi de gradul de distensie gastrică. De asemenea, amplitudinea înregistrată pe electrogastrogramă prezintă variaţii individuale legate de vârstă, sex, perioada ciclului menstrual, motiv pentru care ea este un parametru greu de interpretat în practică.

Informaţii mai utile din punct de vedere clinic se pot obţine analizând puterea semnalelor înregistrate, parametru care depinde de amplitudinea şi ritmicitatea biopotenţialelor gastrice. Pentru eliminarea factorilor de eroare prezentaţi anterior, se calculează raportul dintre puterea curenţilor înregistraţi pre– şi postprandial care în mod normal este >1 şi are semnificaţia intensificării activităţii bioelectrice (şi indirect a contractilităţii gastrice) după ingestia de alimente. Un raport <1 se corelează de cele mai multe ori cu scăderea motilităţii şi întârzierea golirii gastrice.

Deşi este o tehnică neinvazivă şi care nu provoacă disconfort pacientului, electrogastrografia este costisitoare, are numeroşi factori de eroare şi o valoare diagnostică limitată, motiv pentru care are o aplicabilitate practică mai redusă, fiind utilizată în centrele terţiare de gastroenterologie sau în scop de cercetare.